Două noi nume confirmate la festivalul NEVERSEA. Cei doi artiști care vin în premieră în România

Două noi nume confirmate la festivalul NEVERSEA. Cei doi artiști care vin în premieră în România
Publicat: 24/05/2017, 13:54

Potrivit organizatorilor festivalului, peste 20.000 de abonamente s-au vândut deja, în mai puțin de o lună, și se estimează că NEVERSEA va fi „sold out” încă de la prima ediție.

„Fanii care vor să trăiască o experiență unică la malul Mării Negre mai pot achiziționa doar până miercuri, 31 mai, abonamente la prețul special, de 225 de lei plus taxe. Acestea pot fi cumpărate de pe www.neversea.com. Începând cu luna iunie prețul ultimelor abonamente la festivalul NEVERSEA va crește”, anunță organizatorii.

Aceștia au anunțat, miercuri, că Jason Derulo și Rita Ora vor veni pentru prima dată în România, la NEVERSEA. La malul Mării Negre se va auzi melodia „Hot right now”, cântată live de compozitoarea și artista britanică, Rita Ora. Primul ei album „Ora”, lansat în 2012 a ajuns în scurt timp numărul unu în Marea Britanie. Albumul conține melodiile „RIP” la care a colaborat cu Tinie Tempah dar și „How we do party”, versuri fredonate de fanii din întreaga lume.

Cunoscută pentru nonconformismul său, artista britanică este și actriță, având roluri în filmele Fast and Furious 6 și Fifty Shades of Grey.

Jason Derulo, artistul american cu 11 single-uri de platină, care s-au vândut în peste 50 de milioane de exemplare, este, la doar 27 de ani, în toate topurile momentului și are un succes incredibil cu fiecare melodie pe care o lansează. A colaborat și a compus melodii pentru artiști ca Puff Diddy, Sean Kingston, Lil Wayne, Kelly Rowland, Nicky Minaj, Snoop Dog, 2 Chainz, Hardwell și mulți alții. Melodiile sale, precum „Watcha Say” „Talk Dirty”, „Want to want me” „Wiggle Wiggle” dar și cea mai nouă piesă „Swalla”, se vor auzi live pe scenele NEVERSEA.

În line-up a mai fost anunțată și prezența trupei britanice pop, Years&Years și a Ellei Eyre, cunoscută deja fanilor din România. În 2016, Ella Eyre a fost prezentă la Cluj-Napoca, la cea de-a doua ediție a festivalului UNTOLD, unde zeci de mii de fani au fredonat melodii precum „Waiting all night”, „Together” și „Deeper”.

Festivalul NEVERSEA este cea de-a doua „poveste magică” a creatorilor UNTOLD. Festivalul va avea loc în perioada 7-9 iulie 2017, pe plaja NEVERSEA din Constanța.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Semnele care pot anunța un nou război mondial. Biblia cuprinde o parte dintre ele
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
×